Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Macedonia şi Albania

A A A

Întrevederea Ambasadorului Anatol Cebuc cu Snejina Marinova, Șef al Direcției „UE și cooperare internațională” a MAI al Bulgariei

Publicat:Thu, 22/04/2021 - 19:13

22 aprilie 2021, Sofia – Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Anatol Cebuc, a avut o întrevedere cu Snejina Marinova, Șef al Direcției „UE și cooperare internațională” a MAI al Bulgariei.

Cu această ocazie, a fost efectuat un schimb de opinii privind stadiul cooperării bilaterale în domeniile de competență ale ministerelor de interne din ambele state. În cadrul discuțiilor, a fost agreată existența unui dinamici pozitive de colaborare instituțională și a fost exprimat interesul reciproc pentru intensificarea interacțiunii bilaterale. În acest context, a fost efectuat un schimb de idei și propuneri orientate spre avansarea cooperării bilaterale în domenii precum cooperarea polițienească, instruirea personalului, schimb de experiență în combaterea situațiilor excepționale ș.a.  

În marja subiectului privind provocările create de evoluția pandemiei COVID-19, șeful misiunii a exprimat apreciere pentru asistența oferită cetățenilor Republicii Moldova de către partea bulgară și structurile Ministerului Afacerilor Interne în particular.