Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Macedonia şi Albania

A A A

‼️ALERTĂ DE CĂLĂTORIE‼️

Publicat:Thu, 27/05/2021 - 16:35

Data ultimei actualizări: 27 mai 2021

Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria informează că, în conformitate cu ordinul РД-01-374 din 27.05.2021 al Ministerului Sănătății al Republicii Bulgaria, au fost stabilite următoarele reguli de intrare și tranzitare a teritoriului Republicii Bulgaria pentru perioada 27.05.2021 - 31.07.2021.

Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria la prezentarea unuia dintre următoarele documente:

a) Document care atestă finalizarea schemei de vaccinare contra COVID-19. Prin schema de vaccinare se are în vedere numărul de doze solicitate pentru vaccinurile Comirnaty/ BNT162b2, Vaxzevria/ AZD1222, AZD1222, COVID-19 VACCINE Moderna / mRNA-1273, Janssen / Ad26.COV2.S, Covishield (ChAdOx1_nCoV-19), SARS-CoV-2 Vaccine (Vero Cell) Inactivated (lnCoV), SARS-CoV-2 Vaccine (Vero Cell) Inactivated (lnCoV), Sputnik V și o perioadă de cel puțin 14 zile de la ultima doză. Se admite ca dovadă a schemei de vaccinare finalizate administrarea combinată a unei doze Vaxzevria/ AZD1222 (Astrazeneca) și a unei doze Comirnaty/ BNT162b2 (Pfizer-BioNTech). Documentul trebuie să conțină numele persoanei, scris cu grafie latină identic cu numele din actul de călătorie, data nașterii, datele când au fost aplicate ambele doze de vaccin, denumirea comercială și numărul partidei vaccinului aplicat, numele producătorului/deținătorului permisului de utilizare, statul care a emis permisul și numele organului emitent.

b) Document care atestă rezultat pozitiv la testul molecular tip PCR sau testul antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, pentru persoanele care au fost bolnave de COVID-19 pentru intervalul de la a 15-a la 180-a zi, începând cu data efectuării analizei menționată în document. Documentul trebuie să conțină numele persoanei conform documentului de călătorie, datele instituției medicale care a efectuat analiza, data când a fost efectuată analiza conform metodei PCR sau test antigen, indicarea cu grafie latină a metodei (PCR sau RAT) și rezultatul Pozitiv, care permite interpretarea documentului.

c) Document care atestă rezultatul negativ la testul molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau cu rezultatul negativ al unui test antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore de la data indicată în document (lista completă a testelor antigen acceptate la intrarea în Bulgaria se conține în anexa nr. 2 a ordinului 374 al MS al Bulgariei).

Prezentarea testului PCR nu este obligatorie în cazul copiilor cu vîrsta de pînă la 5 ani. Se permite tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria cu condiția garantării părăsirii imediate a țării. Testul PCR nu este obligatoriu pentru persoanele ce intenționează să efectueze tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria.

Textul integral al ordinului Ministerului Sănătății este disponibil pe pagina web: https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/05/27/zapoved-rd-01-374-27-04-2021.pdf